fbpx
11.7 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

Agenția pentru Energie Atomică spune că situația de la centrala Zaporojie este gravă. ONU cere demilitarizarea zonei

Citește și:

Situația este gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Acesta a cerut de urgență ca o misiune de experți să aibă acces acolo, după ce complexul centralei a fost din nou bombardat ieri. Kievul și Moscova continuă să se acuze reciproc de bombardamentele care pun pe toată lumea în pericol. Se înțeleg numai asupra numărului de bombe care au căzut – zece – peste birouri și stația de pompieri. Instalația și zona înconjurătoare au fost bombardate și săptămâna trecută. Ucraina spune că Rusia a transformat locul într-o bază militară, lansând atacuri de acolo știind că forțele ucrainene nu pot să riposteze. Moscova neagă, transmite Digi24.ro. 

Volodimir Zelenski: „Ceea ce se întâmplă acum în jurul CNE Zaporojie este una dintre cele mai mari crime ale statului terorist. Astăzi (ieri, n.r.), au fost înregistrate noi lovituri în imediata apropiere a obiectivelor CNE. Rusia s-a coborât din nou la cel mai jos nivel în istoria mondială a terorismului. Nimeni altcineva nu a folosit o centrală nucleară într-un mod atât de evident pentru a amenința o lume întreagă și pentru a impune anumite condiții. Și absolut toată lumea trebuie să reacționeze imediat pentru a-i da afară pe ocupanți de la CNE Zaporojie.”

Situația de la centrala nucleară Zaporojie a fost discutată într-o ședință de urgență în Consiliul de Securitate al ONU, unde, deloc surprinzător, reprezentantul Moscovei a întors acuzațiile și a dat vina pe Kiev și pe aliații săi.

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU: „Atacurile criminale ale Kievului asupra infrastructurii nucleare împing lumea în pragul unei catastrofe nucleare, comparabilă ca amploare cu cea de la Cernobîl. Considerăm că este justificat ca reprezentanții AIEA să meargă la centrala nucleară Zaporiojie cât mai repede posibil și, eventual, chiar înainte de sfârșitul lunii august.”

Alarmată, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a cerut din nou să i se permită să trimită acolo o misiune. Încearcă asta de săptămâni întregi, iar Kievul și Moscova se acuză reciproc că îi împiedică pe experții internaționali să inspecteze centrala nucleară.

Rafale Grossi, șeful AIEA: „Acțiunile militare care au și cel mai mic potențial de a pune în pericol securitatea nucleară la o astfel de instalație nucleară trebuie să înceteze imediat. Aceste acțiuni pot avea consecințe grave. AIEA este pregătită să contribuie la evitarea unei astfel de escalade a crizei. Situația este gravă, iar AIEA trebuie să poată să-și desfășoare misiunea la Zaporojie cât mai curând posibil.”

Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU: „Un război este în desfășurare și vorbim despre o centrală nucleară în mijlocul câmpului de luptă.”

Șeful Energoatom, opreatorul ucrainean al centralei Zaporojie, a avertizat că poate urma un dezastru mai mare ca la Cernobîl. El cere demilitarizarea centralei și o misiune internațională care să o păzească.

Petro Kotin – directorul Energoatom: „Avem mai mult material nuclear (n.red. la Zaporojie) decât la Cernobîl. La Cernobîl era un singur reactor. Aici sunt șase unități, șase reactoare pline cu combustibil nuclear și alte materiale nucleare. De asemenea, avem și depozitele de combustibil folosit.  
Dacă este lovit (n.red. combustibilul) și se răspândește în jur, o să avem un nor radioactiv.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md