Ambasadorul Rusiei la București, convocat la Ministerul de Externe pentru afirmații ofensatoare și provocatoare la adresa României

Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru afirmații ofensatoare și provocatoare la adresa României. Aceasta, în contextul în care ambasada a publicat, printre altele, un articol intitulat „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii”, scrie hotnews.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, joi, că, în contextul publicării de către Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, pe pagina sa oficială de internet, a articolului cu titlul „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii”, Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Rusiei în România, Valery Kuzmin, la sediul Ministerului MAE.

Astfel, miercuri, ambasadorul rus a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota, care i-a atras atenţia că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator şi provocator la adresa României şi a NATO, Alianţă din care ţara noastră face parte.

  • “De asemenea, a fost reamintit și faptul că la data de 22 aprilie 2022 MAE a transmis o notă verbală prin care și-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declarațiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”).
  • Totodată, MAE a atras atenția asupra modului dezumanizant și neconform cu realitatea al descrierii războiului din Ucraina, pentru care partea rusă deține întreaga responsabilitate, și a reiterat îndemnul la maximă reținere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor și mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei.
  • Secretarul de stat a atenționat din nou partea rusă asupra faptului că această conduită de comunicare publică reflectă o abordare consecvent neconstructivă a relației bilaterale din partea Ambasadei și a solicitat ca mesajele publice să se mențină în limitele prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961″, a transmis Ministerul de Externe.

Pentru Ambasada Rusiei în România, războiul declanșat de Putin în Ucraina este „cea mai politicoasă operaţiune militară specială”

În 21 aprilie, Ambasada Rusiei în România, condusă de Valeri Kuzmin, numea războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina ca fiind „cea mai politicoasă operaţiune militară specială”.

  • „Cu ajutorul celei mai politicoase operaţiuni militare speciale, Rusia urmăreşte obiectivul de a pune capăt genocidului de 8 ani al populaţiei din Donbass efectuat de către regimul criminal de la Kiev.
  • Această muncă grea, care nu întotdeauna se bucură de recunoştinţă, va fi dusă la capăt, iar după victoria în acest război, adevărata pace va predomina în urma urmelor în ţara ucraineană”, potrivit unui text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina” postat pe site-ul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Textul postat de ambasada condusă de Valeri Kuzmin pornea de la declarații ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a susținut că a anulat luarea cu asalt a combinatului Azovstal, unde este rezistența din Mariupol, însă asediul a continuat.

  • „Rusia confirmă încă o dată principiul evitării sau cel puțin al reducerii la minimum a victimelor civile și a distrugerii infrastructurii civile, proclamat încă din primele zile ale operațiunii militare speciale din Ucraina”, susținea Ambasada Rusiei, reluând retorica Moscovei inclusiv la adresa Occidentului, care ar avea un „comportament din ce în ce mai belicos”.

Au fost invocați și „ucronaziştii” din Regimentul Azov şi „mercenarii străini” cu paşapoarte ucrainene, iar declarațiile oficialilor ucraineni privind sutele de civili care s-ar adăposti în combinatul Azovstal sunt denumite „legendă inventată în spiritul tacticii monstruoase (…) de a folosi civilii ca scuturi umane în timpul luptelor”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *