fbpx
11.7 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

Ana Revenco: „36 de demnitari au fost citați de poliție pentru purtarea simbolurilor interzise”

Citește și:

În timpul evenimentele dedicate Zilei Victoriei, 300 de persoane au fost surprinse de către polițiști încălcând legea și purtând panglica Sfântului Gheorghe. În 50% dintre cazuri persoanele au fost deja identificate și amendate. O spune ministrul de Interne, Ana Revenco, potrivit căreia 36 de persoane care au sfidat legea sunt demnitari de stat. Șefa de la Interne, spune că în ziua de 9 mai oamenii legii au acționat corect, fixând de la distanță încălcările, astfel evitându-se eventuale provocări și altercații, notează IPN.

Ministrul de Interne spune că este dreptul fiecărui cetățean de a contesta în judecată amenda aplicată pentru încălcarea legii în ziua de 9 mai. Potrivit datelor prezentate de Ana Revenco, jumătate din cei care au purtat panglica Sfântului Gheorghe în timpul manifestațiilor dedicate Zilei Victoriei, deja au fost amendați.

„Din cele peste 300 de persoane fixate, pe 50% din aceste cazuri au fost întocmite procese-verbale și au fost înmânate deja celor care și-au asumat responsabilitatea de a purta această panglică. Nu avem cifre câți oameni nu au fost de acord cu aceste procese-verbale, pentru că încă nu avem citații. Pentru noi, la 9 mai a fost important să asigurăm echilibrul între aplicarea legii și asigurarea liniștii și ordinii publice. Toată lumea a observat cât de tensionată era atunci societatea. De asta am mers pe formula documentării contravențiilor după evenimentul propriu-zis”, a spus Ana Revenco în cadrul unei emisiuni televizate.

Foști președinți de țară, parlamentari, consilieri și deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei au fost identificați de către polițiști încălcând legea privind interzicerea simbolurilor ce promovează agresiunea militară.

„36 de demnitari de rang înalt care au purtat panglica la 9 mai au fost citați, s-au prezentat, le-au fost întocmite procese-verbale. Nu știu dacă toți și-au onorat această obligațiune. Cei care vor să atace în judecată au tot dreptul. Trăim într-o țară unde democrația prinde rădăcini. După ziua de 9 mai au mai fost incidente, au apărut în spațiile publice simbolurile interzise, poliția în toate cazurile s-a autosesizat. Imediat după ziua de 9 mai s-a înregistrat o scădere a cazurile în care sunt promovate simbolurile agresiunii militare”, a mai spus ministrul de Interne.

Potrivit legii, în Republica Moldova este interzisă expunerea la vedere, confecționarea, răspândirea sau deținerea în vederea promovării a simbolurilor care sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității. Este vorba despre panglica Sfântului Gheorghe și literele V și Z, folosite drept semne distinctive ale armatei ruse în timpul războiului din Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md