/VIDEO/ Percheziții la Edineț. Oamenii legii au ridicat peste 17 mii de pachete cu țigări de contrabandă

Percheziții la două adrese din raionul Edineț, după ce în automobilul unui bărbat în vârstă de 32 ani, originar din același raion, au fost depistate peste o mie de pachete cu țigări, fără acte de proveniență.

Acum două luni a fost inițiată o cauză penală în baza unei informații operative privind activități ilicite cu produse de tutungerie. Astfel, în apropierea orașului Briceni a fost stopat un automobil de model Opel-Astra, la volanul căruia se afla bărbatul în cauză.

În urma examinării autoturismului, au fost depistate 1.500 pachete cu țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, două stații radio și un binoclu. Întrebat, conducătorul auto nu a oferit detalii și nici nu a putut prezenta careva acte de însoțire pentru bunurile transportate.

Concomitent, tot pe acest caz, au fost realizate percheziții la două adrese din raionul Edineț, în urma cărora au fost depistate aproape 16 mii pachete cu țigări în asortiment. Produsele fiind de origine autohtonă și de import.

Astfel, oamenii legii au ridicat peste 17 mii pachete cu țigări, un autoturism și alte bunuri de contrabandă. Polițiștii de frontieră vor continua cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate în activitatea ilicită, conform legislației în vigoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x