Un fost director al Red-Nord implicat în conflict de interese

Un fost director general interimar al „Red-Nord” este bănuit că ar fi admis conflicte de interese.

Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), în perioada iunie 2017 – noiembrie 2017, subiectul vizat, aflându-se în funcția de director interimar al Red-Nord, și-a angajat cumnatul în calitate de șef-adjunct în cadrul unei subdiviziuni a instituției. În acest sens, acesta a semnat direct cu un cumnat de al său – ordinul de angajare și contractul individual de muncă.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că în contractul de management încheiat între Consiliul „Red-Nord” și subiectul vizat – se regăsesc prevederile referitoare la conflictul de interese. Prin urmare, ar rezulta că fostul conducător al acestei instituții ar fi știut despre situațiile de conflict de interese, stipulate chiar și în contractul său de numire în funcție.

În rezultatul materialelor acumulate la dosar, inspectorul de integritate a decis că – fostul director al S.A „Red-Nord” a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin – nedeclararea la organul ierarhic superior, la Consiliul S.A Red-Nord a conflictului de interese, conform termenului legal.

Dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.     

Actul de constatare a fost contestat în instanța de contecios administrativ.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x