Un alt deputat din Parlament a fost testat pozitiv la COVID-19

Încă un deputat din Parlament a fost infectat cu noul coronavirus. Este vorba de președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță.

„Pandemia de coronavirus nu m-a ocolit nici pe mine. De câteva zile, sunt autoizolat și primesc tratamentul recomandat de medici. În linii generale, sunt bine, zilnic în discuții cu colegii de partid. Sper că în scurt timp, cu ajutorul Lui Dumnezeu, voi reveni la activitatea în regim obișnuit, gata pentru munca spre o nouă victorie în alegerile prezidențiale. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis urări de sănătate. În același timp, mă rog Lui Dumnezeu să ne ajute pe toți să scăpăm cât mai curând de această pandemie. Sănătate tuturor!”, a scris socialistul pe pagina sa de Facebook.

Amintim că recent trei deputați din partidul Pro Moldova au fost testați pozitiv la COVID-19, Ghenadie Verdeș, Ruxanda Glavan și Oleg Sîrbu. 

Menționăm că anterior, testați pozitiv la COVID-19 au fost și alți deputați: Eugeniu Nichiforciuc (ex-PDM), Vladimir Mizdrenco (PSRM), Adrian Lebedinschi (PSRM), Arina Spătaru (Platforma DA), Igor Himici (PȘ) și Vladimir Vitiuc (PȘ).

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x