/VIDEO/Un elicopter SMURD din România a fost solicitat de urgență la Bălți

O pacientă în stare gravă, internată în spitalul din Bălți, a avut nevoie de ajutorul unui echipaj aero-medical SMURD România pentru a fi transportată de urgență la Iași.

Femeia în vârstă de 53 de ani era inconștientă, în stare extrem de grava. Potrivit medicilor din Bălți pacienta a suferit un șoc toxico-septic sever după o intervenție chirurgicală. Pacienta a fost internată pe data de 23 februarie, în stare gravă după ce timp de mai multe luni a încercat să trateze o tumoare cu infuzii din plante, în condiții casnice.

În urma unei înțelegeri prealabile între medicii din Bălți și cei din Iași, a fost efectuat transferul pacientei într-un spital din România, unde urmează să fie supusă unui tratament.

Potrivit ofițerului de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu mai multe informații vor fi oferite într-un comunicat de presă.

Elicopterul SMURD a aterizat în această dimineață de stadionul Colegiului Politehnic din Bălți, sub privirile a zeci de trecători.

Persoana a fost asistată medical pe tot parcursul zborului. 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x