COVID-19 în Republica Moldova

Directorul CNA, Ruslan Flocea, la întrevederea cu FMI: Din 3 miliarde de lei, sechestraţi de ARBI, jumătate se referă la dosarele fraudei bancare

Fondul Monetar Internaţional va sprijini în continuare Republica Moldova, în particular Centrul Naţional Anticorupţie şi Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI), în eforturile de recuperare a banilor sustraşi în urma devalizării sistemului financiar-bancar. Despre aceasta a comunicat reprezentantul FMI în Republica Moldova, Volodymyr Tulin în cadrul unei noi întrevederi cu directorul CNA Ruslan Flocea şi şeful ARBI Sergiu Carapunarlî.

În cadrul discuţiei, şeful CNA a menţionat că Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale se află într-un proces activ de identificare şi indisponibilizare a bunurilor şi activelor provenite din infracţiuni. „În prezent, Agenţia notifică circa 3 miliarde de lei – suma totală a bunurilor pe care s-a aplicat sechestru în urma investigaţiilor financiare paralele, iar jumătate din aceşti bani, adică aproximativ 1,5 miliarde de lei, sunt banii secehestraţi în dosarele fraudei bancare, a notat Flocea. La momentul actual, ARBI cooperează intens cu omologii de peste hotare prin schimb de informaţii şi de date, însă toată această activitate ar putea deveni mai eficientă după implementarea unui Sistem informaţional automatizat care va permite activizarea proceselor de recuperare.

Potrivit lui Flocea, Centrul Naţional Anticorupţie a beneficiat de sprijinul autorităţilor în promovarea mai multor proiecte, menite să ajute ARBI să devină mai productivă în eforturile sale de investigare şi recuperare a bunurilor infracţionale. „La momentul actual, Agenţia se află în proces de angajare a 17 persoane, care vor face parte din această subdiviziune, consolidându-şi astfel capacităţile instituţionale şi, respectiv, crescând rezultatele în domeniul de activitate. Rămâne să identificăm resurse pentru crearea softului, care va asigura mecanismul de evidenţă a bunurilor şi cooperarea cu furnizorii de date, ceea ce ne va ajuta să fim mai operativi şi mai eficienţi”, a spus directorul CNA.   

La rândul său, Tulin a salutat recentele progrese ale ARBI ce ţin de fortificarea agenţiei prin suplimentarea numărului de angajaţi – aspecte discutate la precedenta întâlnire dintre FMI şi CNA. De asemenea, Tulin a apreciat şi paşii înregistraţi de ARBI în privinţa creării conceptului  Sistemului informaţional automatizat care va integra o bază de date naţională despre bunurile infracţionale şi statutul acestora în diferite faze ale procesului de recuperare şi valorificare a lor. Reprezentantul FMI s-a arătat convins că acest Registru al bunurilor infracţionale va permite Agenţiei să coopereze  inteligent şi operativ cu toţi furnizorii de date relevante despre bunurile infracţionale, ceea ce va permite recuperarea şi valorificarea acestora în folosul statului.  

La finalul vizitei, Volodymyr Tulin a reitereat disponibilitatea FMI de a sprijini bunele iniţiative ale CNA şi proiectele comune legate de identificarea, repatrierea şi recuperarea mijloacelor financiare delapidate din sistemul bancar. “Așteptăm cu nerăbdare să continuăm cooperarea și să îndeplinim misiunea fundamentală a FMI de a asigura stabilitatea sistemului monetar internațional”, a spus Tulin.

Amintim că, crearea Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionalea venit ca urmare a angajamentelorasumate de Republica Moldova în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. În această ordine de idei, Agenția asigură funcțiile unităților similare de peste hotare în identificarea, urmărirea și indisponibilizarea bunurilor – Asset Recovery Office (ARO), cât și în evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor indisponibilizate – Asset Management Office (AMO).

Оставить комментарий

avatar
  Subscribe  
Notify of