Parteneri din nordul Moldovei, Cehia, Polonia, Letonia și România s-au reunit în cadrul unui forum de afaceri la Bălți

La Bălți s-a desfășurat Forumul de afaceri „Doing Business in North Moldova”. Subiectele abordate în cadrul forumului au fost dezvoltarea potențialului economic și investițional a regiunii, promovarea producătorilor autohtoni și dezvoltarea infrastructurii. Evenimetul s-a organizat de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

Forumul a avut loc în cadrul celei de-a șasea ediției ai Zilelor Regiunilor de Dezvoltare Nord. La eveniment au fost prezenți oficiali de rang înalt, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova și antreprenori din Republica Moldova, dar și de peste hotare.

Forumul de afaceri „Doing Business in North Moldova” este sprijinit financiar prin intermediul Proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”, precum și al Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Sursa: nordmedia.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x