ANSA a început a doua campanie de vaccinare antirabică a vulpilor

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) desfășoară a doua campanie de vaccinare antirabică a vulpilor în Republica Moldova.

Astfel, momelile vaccinale vor fi distribuite pe cale aeriană de către prestatorul de servicii , dar și manual de colaboratorii ANSA. Distribuirea momelilor pe cale aeriană se va desfășura pe teritoriul întregii țări, din Aeroportul Mărculești.

Momelile vor fi amplasate la fiecare intrare în vizuină și pe traseele vulpilor, în imediata apropiere a vizuinilor. Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se restricționează circulația liberă a câinilor și pisicilor în zona respectivă, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală. De asemenea, în regiunile în care s-au distribuit momeli, vânătoarea este interzisă pentru o perioadă de 14 zile de la distribuirea acestora.

ANSA atenționează populația că vaccinul nu este destinat imunizării animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că vaccinul nu este dăunător pentru acestea.

Principalul obiectiv al Programului este diminuarea progresivă a rabiei în Republica Moldova până la obținerea statutului de țară liberă. Programul este sprijinit de România și cofinanțat de Uniunea Europeană.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x