În comunele Cuhnești și Balatina din raionul Glodeni se desfășoară lucrări de asigurare a accesului la apă potabilă din râul Prut

Lucrările de construcție-montaj a sistemelor de alimentare cu apă în comunele Cuhnești și Balatina din raionul Glodeni sunt în plină desfășurare. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

Lucrările în cadrul proiectului au demarat la începutul lunii noiembrie. Operatorul responsabil de executarea acestora, a montat cinci kilometri de aducție și a efectuat un șir de lucrări de amenajare, valorificând în acest sens peste cinci milioane de lei.

În cadrul proiectului vor fi montate o stație de captare/pompare, o stație de tratare și un turn în satul Tomeștii Noi. Totodată vor fi efectuate lucrări de montare a peste nouă kilometri de rețele și zece kilometri de aducție de la stația de tratare până la satele Cuhnești, Balatina și Tomeștii Noi. Peste două kilometri de conducte de canalizare gravitațională vor fi trase de la stația de tratare către râul Căldărușa.

Valoarea totală a proiectului, finanțat din sursele FNDR, se ridică la peste 38 milioane de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x