Începând cu ziua de luni, purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise din țară

În scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19, începând cu ziua de luni, 30 noiembrie, purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise din țară, potrivit ultimei hotărâri a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Tot de luni, restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa numai până la ora 22.00, iar unităților de alimentație publică le va fi interzisă activitatea în intervalul orelor 22.00 – 7.00.

Se vor mai interzice organizarea și desfășurarea conferințelor științifice, competițiilor sportive, olimpiadelor cu prezența fizică a persoanelor. De asemenea, nu se va permite prezența spectatorilor în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură.

Instituțiile publice și cele private vor stabili un regim special de muncă, fiind atras la serviciu doar personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea întreprinderilor. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, va trebui să fie asigurată munca la distanţă.

Totodată, orarul de călătorie al transportul public, inlcusiv numărul de unități de transport va fi ajustat după necesitate în orele de vârf. Conducătorii auto, taxatorii și pasagerii vor fi obligați să poarte măști de protecție în continuare pe tot parcursul călătoriei.

Amintim că vineri, 27 noiembrie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis insituirea stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării, în perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x