În anul 2020, peste 2.500 de obiecte explozive au fost lichidate de geniştii militari

Pe parcursul anului 2020, peste 2.500 de obiecte explozive au fost depistate şi neutralizate de geniştii Armatei Naţionale.

Cea mai amplă misiune de deminare a fost executată în perioada aprilie-iunie în satul Bălțați, comuna Țipala din raionul Ialoveni. Operaţiunea a demarat la solicitarea autorităților locale, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune.

În rezultatul cercetărilor a 46 de hectare din suprafața pădurii din apropierea localităţii, geniştii au depistat peste 1.260 obiecte explozive de diferit calibru, printre care proiectile de artilerie, bombe de la aruncător, grenade de mână, mine antitanc, focoase și cartușe.

Toate munițiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

Satul Plop Ştiubei din raionul Căuşeni a fost în 2020, localitatea cu cel mai mare număr de deminări. În regiunea respectivă, militarii au depistat şi lichidat 306 muniţii, printre care bombe de aruncător, grenade de mână, mine antitanc şi proiectile de artilerie.

Totodată, în perioada respectivă, printre muniţiile cu cea mai mare încărcătură explozivă au fost patru bombe de aviaţie de 50 kilograme şi respectiv 100 kilograme, găsite în raioanele Anenii Noi şi Ştefan Vodă.

În anul 2020, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 282 misiuni de deminare în localităţile din raioanele Ştefan Vodă, Ialoveni, Căuşeni, Cimişlia, Floreşti, Ungheni, Anenii Noi, municipiile Bălţi şi Chişinău.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x