Un bărbat din raionului Drochia a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că a tras pe sfoară 30 de persoane

Un bărbat din raionului Drochia a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru comiterea a 30 de episoade de trafic de influență. În plus, instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat în bugetul statului a 15.200 euro și 10.040 lei –  mijloace bănești primite de la persoane pentru comiterea infracțiunilor.

În perioada ianuarie – august 2020, susținând că are influență asupra responsabililor din cadrul Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Documentarea Conducătorilor Auto din nordul țării, inculpatul a pretins și primit de la 30 de persoane sume bănești. În schimbul banilor, bărbatul a promis că-i poate ajuta să promoveze cu succes examenele de calificare pentru obținerea permiselor de conducere de diferire categorii.

Chiar dacă persoanele au achitat banii, acestea nu și-au mai primit permisele de conducere, denunțând acțiunile ilegale organelor competente.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupție a inițiat o cauză penală, bărbatul fiind reținut, iar ulterior plasat în arest. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x