Secretar offshore la Președinție. Investigație RISE despre Andrei Spînu

Andrei Spînu, secretarul general al administrației prezidențiale, a jonglat de ani buni cu mai multe companii, inclusiv din zone offshore. Direct sau indirect, numele lui este legat de jurisdicții precum Cipru, Hong Kong, Delaware și Belize, scrie Rise.md.

Mai mult, pe când era viceministru al Tineretului și Sportului, Spînu a fost și în incompatibilitate de funcție. S-a întâmplat la intersecția anilor 2015-2016, când, în paralel, a administrat activitatea unei firme din Hong Kong care, în ultimii ani, i-a adus circa 8 milioane de lei.

10 noiembrie 2016. Oarecum timid, Andrei Spînu intră pe scena cinematografului „Gaudeamus” din Chișinău. Face o remarcă despre mărimea pozei cu el proiectată pe ecranul din spate și își începe prezentarea despre faptul că start-up-urile nu eșuează, ci fondatorii renunță, invocând mai mult motive în susținerea ipotezei sale.

„Exact asta am pățit-o eu la 18 ani, când mi-am deschis prima companie și peste două luni mergeam s-o închid”, avea să se destăinuie el în fața publicului. De fapt, Spînu avea atunci 19 ani, iar întreprinderea individuală care i-a purtat numele a fost lichidată abia peste șase ani, adică în 2012.

Andrei SPÎNU: Am început procedura de închidere peste două luni și un pic, dar trebuie să recunosc că, ținând cont de cât de complicat este să închizi o companie în Moldova, a durat […] până am finalizat procedura.

ATERIZAREA ÎN MAREA BRITANIE

Până să se ajungă la lichidarea de jure a primei sale afaceri, Spînu deja era asociat în alte cel puțin patru companii din Republica Moldova – Mentor-Grup SRL, Focus Marketing SRL, Total Turism 24 SRL și Arbora Grup SRL. Prima a fost vândută în 2012, iar ultima a fost lichidată în 2017. Celelalte două, deja cu alte denumiri, au ajuns în proprietatea unei companii din Marea Britanie fondată în 2018 – Mondia Technologies LTD.

Foto Secretar offshore la Președinție. Investigație RISE despre Andrei Spînu 2 29.07.2021

Deși, aparent, Spînu și partenerii lui au renunțat la afacerile din Republica Moldova, de fapt, aceștia au continuat să le controleze. Și asta pentru că ei sau membrii familiilor lor dețin aproape 90% din capitalul Mondia Technologies – proprietara Travod Limited SRL și Traduno Technologies SRL. (Detalii, AICI) Prima este deținută direct de firma britanică, iar cea de-a doua – prin intermediul Wordminds SRL din România.

Pe lângă cele două companii din Republica Moldova, Mondia Technologies, adică asociații ei, inclusiv Spînu, mai dețin alte două companii din Marea Britanie – Wordminds Translations LTD și Travod International LTD. (Detalii, AICI și AICI) Acestea, de rând cu firmele din Republica Moldova, țin de activitatea a două platforme online de traducere, care, în esență, sunt trase la indigo: Wordminds.com și Travod.com.

Foto Secretar offshore la Președinție. Investigație RISE despre Andrei Spînu 3 29.07.2021

Andrei SPÎNU (despre transferul de proprietate peste hotare): Trebuie să înțelegeți limitările pe care le are Republica Moldova pentru a face astfel de afaceri. Una dintre limitări ține de sistemele de plată. Republica Moldova nu este conectată, mai ales atunci când noi am început, la niciun sistem de plată internațional precum PayPal, Moneybookers/Skrill sau alte sisteme de plată. Doi – toți clienții noștri sunt din afara țării. Trei – erau și riscuri, reieșind din situația politică care era în acea perioadă. Patru – noi ne-am dorit și ne dorim în continuare să creștem o companie globală. Pentru o companie globală, ai nevoie de o prezență globală. Respectiv, după mai multă consultanță, s-a decis să construim toată compania, juridic, încorporând-o în Marea Britanie.

Articolul integral îl găsiți pe Rise Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
Следите за нами на Facebook Подпишитесь на нас на Youtube
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x