România a aprobat trimiterea primei tranșe de vaccin anti-COVID-19 în Republica Moldova. Maia Sandu: Vor fi suficiente pentru a imuniza tot personalul medical

Executivul de la București a aprobat Ordonanța de urgență prin care a fost reglementat ajutorul ce va fi oferit pentru Republica Moldova. Ajutorul reprezintă 20 mii de doze de vaccin, ceea ce constituie prima tranșă din cele 200 mii de doze de vaccin promise de România.

Anunțul a fost făcut de către președintele Maia Sandu, pe pagina sa oficială de Facebook.

O veste foarte bună pentru țara noastră! Guvernul României a anunțat aprobarea Ordonanței de urgență prin care a fost reglementat ajutorul ce va fi oferit imediat pentru Republica Moldova. Acest ajutor imediat constă din 20 de mii de doze de vaccin, ceea ce constituie prima tranșă din cele 200.000 de doze de vaccin promise de România. Aceste doze de vaccin vor fi suficiente pentru a imuniza tot personalul medical. Suntem recunoscători Președintelui României, Klaus Iohannis, Prim-ministrului României, Florin Cîțu, și poporului român pentru donația de vaccin și solidaritatea imensă de care dau dovadă”, a anunțat șeful statului.

Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a anunțat că România va dona până la 200 mii de doze de vaccin anti-COVID pentru Republica Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x