A vrut să scape de izolare și a prezentat la frontiera din Criva un test COVID-19 falsificat. Acum este cercetat penal

Un bărbat din Ungheni, în vârstă de 30 ani, este cercetat penal, după ce a încercat să intre în țară cu un test COVID-19 falsificat. Bărbatul a recunoscut că testul a fost perfectat prin intermediari, contra cost.

La data de 22 martie, în punctul de trecere a frontierei Criva, polițiștii au identificat în fluxul de călători un bărbat, care revenea acasă din Ucraina. Pentru a nu fi plasat în autoizolare, acesta a prezentat la controlul trecerii frontierei de stat Covid-19 negativ.

În timpul cercetării documentului în cauză, inspectorului de frontieră i-a părut straniu că persoana a ieșit din Republica Moldova la data de 21 martie, pe când testul era efectuat la Lvov (Ucraina) la data de 20 martie. Astfel, verificările au fost extinse, testul dovedindu-se a fi falsificat.

Audiat, bărbatul a declarat că ar fi perfectat testul prin intermediari, iar pentru servicii, a plătit 200 de euro.

Ca urmare, actul a fost ridicat și transmis în adresa laboratorului de expertiză tehnico-juridică. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x