Aproximativ trei tone de alcool etilic de contrabandă a fost depistat în raionul Briceni

Aproximativ trei tone de alcool etilic de contrabandă a fost scos din circuit pe teritoriul raionului Briceni.

În noaptea de 28 martie, polițiștii de frontieră au întreprins acțiuni de combatere a traficului ilegal de produse alcoolice în zona de responsabilitate. Ca urmare, în apropierea hotarului moldo-ucrainean, a fost oprit în trafic un mijloc de transport în a cărui compartiment marfar se găseau butelii din plastic cu un volum de 200 litri fiecare. Conținutul recipientelor era un lichid străveziu cu miros specific de alcool.

Solicitat să prezinte acte ce ar legaliza transportarea încărcăturii, conducătorul auto nu a putut oferi niciun document, nici detalii privind fapta săvârșită.

Microbuzul împreună cu buteliile au fost indisponibilizate pe teritoriul  subdiviziunii de frontieră din proximitate până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Polițiștii de frontieră continuă să documenteze cazul sub toate aspectele legale cu depistarea altor persoane care ar fi implicate în traficul ilegal de alcool și încadrarea juridică a faptei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x