Un bărbat din raionul Râșcani a vrut să ajungă ilegal la Kiev ca să-și găsească de lucru, dar a fost reținut și riscă până la doi ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 58 ani, originar din raionul Râșcani, a fost reținut de oamenii legii, după ce a încercat să treacă clandestin frontiera de stat, în căutarea unui post de muncă.

La data de 12 aprilie, polițiștii de frontieră din raionul Briceni, au observat un bărbat ce se îndrepta grăbit să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Acesta avea direcția de deplasare Larga – Kelmențî. Informația a fost transmisă angajaților Serviciului Grăniceresc al Ucrainei. Ultimii au reușit să rețină persoana și au predat-o autorităților moldovenești.

Audiat, bărbatul și-a recunoscut vina. Acesta le-a spus oamenilor legii că își dorea să ajungă în orașul Kiev pentru a-și găsi de lucru, iar în lipsa documentului de călătorie a recurs la săvârșirea infracțiunii.

Bărbatul este învinuit de trecerea ilegală a frontierei de stat, care se pedepsește cu amendă de până la 37.500 lei sau închisoare de până la doi ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x