/VIDEO/ O adolescentă a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Bălți, în timp ce filma un video pentru TikTok

O tânără în vârstă de 17 ani, s-a ales cu o fractură de picior, după ce a încercat să se filmeze pe trecerea de pietoni, pentru aplicația TikTok și a fost lovită de un automobil.

Incidentul s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 17 aprilie, în jurul orei 18.00, pe traseul din fața unui centru comercial din municipiul Bălți. Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, încercau să filmeze un video pe trecerea de pietoni, când la a un moment dat, un automobil de marca Mercedes, în care se aflau alți doi tineri de 18 ani, a tamponat adolescenta, care se filma. În consecință, minora s-a ales cu o fractură la picior.

Poliția a fost sesizată de medici, care au anunțat despre cele întâmplate. Tinerii implicați nu au solicitat intervenția polițiștilor, motivând că s-au împăcat pe loc. Șoferul și-a explicat gestul prin faptul că și-a dorit să nimerească în secvența video.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar șoferul automobilului riscă să fie sancționat pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației, cauzând din imprudență o vătămare medie a integrității corporale.

Conform legii penale, persoana vinovată, riscă amendă de până la 32.500 lei sau închisoare de până la 3 ani cu sau fără privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x