Femeia de afaceri din municipiul Bălți, care ar fi pregătit omorul la comandă al amantei fostului său soț, a fost trimisă pe banca acuzaților

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a femeii de afaceri din municipiul Bălți, care ar fi pregătit în luna ianuarie 2021, omorul la comandă al amantei fostului său soț.

Femeia de 57 de ani, a identificat un pretins executor al omorului, contra sumei de 5.000 euro. Persoana contractată, însă, a colaborat din start cu oamenii legii, ceea ce a făcut posibilă reținerea comanditarei în flagrant.

În cadrul urmăririi penale, probele acumulate, în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, au dat temei și posibilitate procurorilor responsabili de caz să întocmească concluziile de învinuire în privința persoanei care a acționat cu discernământ, din motiv de răzbunare și gelozie.

Actualmente, inculpata se află în arest la domiciliu, după eliberarea ei din arest preventiv, de către judecătorul de instrucție, la 15 martie 2021 – poziție menținută și de către magistrații de la Curtea de Apel Bălți, după respingerea contestațiilor depuse de procurori.

Potrivit legii penale, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 15 până la 20 de ani sau cu detenție pe viață.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x