Incendiul de la depozitul de vopsea din Chișinău, lichidat după aproape 24 ore de la izbucnire

Incendiul de la depozitul cu vopsea de pe strada Calea Basarabiei din orașul Chișinău a fost total lichidat, după aproape 24 de ore de la izbucnire.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul nopții, pompierii au efectuat lucrări de demolare și demontare a construcției metalice pentru a putea interveni în miezul focarelor din interior. La fața locului a activat statul major pentru luarea deciziilor și gestionarea misiunii de intervenție.

Următoarea etapă în acest caz va fi cercetarea cauzei incendiului. Laboratorul experimental antiincendiar va efectua cercetări statice și dinamice a locului incendiului pentru a înainta primele versiuni. Cauza de producere a incendiului va fi inclusă în cadrul încheierii întocmite de specialiști.

Menționăm că ieri dimineață, 21 aprilie, în jurul orei 6.40, un incendiu devastator a izbucnit la depozitul cu vopsea din orașul Chișinău. 60 de pompieri și salvatori, cu 15 autospeciale, au luptat cu flăcările care au afectat o suprafață de 2 mii metri pătrați. Deocamdată, nu se cunoaște valoarea pagubelor și nici nu a fost stabilit de la ce a pornit focul.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x