Deputatul socialist Ştefan Gaţcan surprins în uniformă militară la parada din 9 mai, deși nu a făcut armata

Deputatul socialist Ştefan Gaţcan a fost surprins îmbrăcat în uniformă militară în timp ce depunea flori la Memorialul Eternităţii în ziua de 9 mai. Parlamentarul, care este de profesie medic gineolog, susţine că este colonel în rezervă al Armatei Naţionale cu acte în regulă, deşi nu a slujit nici o zi, scrie Anticorupție.md.

Ştefan Gaţcan a declarat pentru portalul Anticorupţie.md că primul grad de ofiţer, locotenent al forţelor armate ale Uniunii Sovietice, l-a obţinut odată cu absolvirea Universităţii de Medicină, unde catedra militară era obligatorie. După absolvirea facultăţii a trecut o pregătire specială de 2 luni pentru Afganistan, dar nu a mai reuşit să ajungă acolo pentru că fusese emis decretul de retragere a trupelor sovietice din această ţară.

Gaţcan a mai comunicat că în 1994 a mai trecut un curs special pentru a fi desemnat în funcţia de şef al servciului medical al Armatei Naţionale, dar nici de această dată nu i-a reuşit să trateze militarii. „Nu am găsit limbă comună cu ministrul Apărării din perioada respectivă, Valeriu Pasat. Sistemul sanitar al Armatei Naţionale era atunci la pământ, iar eu am înaintat nişte condiţii care nu au fost acceptate. Din acest motiv am renunţat la funcţie”, a precizat deputatul.

Ştefan Gaţcan mai spune că a făcut mai multe stagii, inclusiv în afara ţării, ce ţin de militărie, şi că este membru al unei organizaţii internaţionale a militarilor în rezervă, acreditată pe lângă NATO.

Pe parcursul anilor am tot fost avansat în grad. Nu am primit nicio remunerare pentru aceasta. Am fost întotdeauna în rezervă, pregătit pentru înrolare în caz de necesitate. Şi acum, dacă va fi nevoie, Doamne fereşte, sunt gata să renunţ la deputăţie şi să plec pentru a-mi îndeplini datoria faţă de Patrie”, a declarat socialistul.

Ştefan Gaţcan a mai mărturisit că la 47 de ani a absolvit cursurile de piloţi, care reprezintă „o şcoală a bărbăţiei”.

Ştefan Gaţcan a intrat în posesia mandatului de deputat în martie 2020, după ce a câştigat alegerile repetate pe circumscripţia uninominală Hânceşti. La începutul lunii iulie a anului trecut, Gaţcan a anunţat că părăseşte PSRM şi aderă la Partidul Pro Moldova. A doua zi acesta s-ar fi răzgândit şi a dispărut, reuşind să depună la Procuratură o plângere că ar fi ameninţat de colegi din PSRM. Peste puţin timp pe reţelele de socializare a fost lansată o înregistrare video în care Gaţcan transmitea mesaje dintr-o podgorie că este bine, nu este sechestrat, dar trebuie să se retragă pentru o perioadă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Sursa: Anticorupție.md

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x