Localnicii satului Petropavlovca din raionul Sângerei nu au magazin, punct medical, nici locuri de muncă, iar drumurile sunt pline de noroi

Nu au locuri de muncă, drumurile sunt pline de noroi, iar de magazin nici vorbă. Sunt doar câteva dintre problemele de care se confruntă localnicii din satul Petropavlovca din raionul Sângerei, situat la doar nouă kilometri de centrul raional, scrie Publika.md.

Maria Brăiescu locuieşte în satul Petropavlovca de mai bine de 40 de ani.

„Magazin nu avem, oficiu medical nu avem, trebuie să alergăm ori la Copăceni, ori la Grigorăuca, da Grigorăuca nu ne primeşte, că noi suntem cu Copăceniu. Autobuze în sat nu avem, eu ca să mă duc până la Sângerei după pastile trebuie să găsesc o maşină şi apoi să ne ducem”, spune femeia.

Nici în caz de urgenţă nu au parte de prea mare ajutor.

„Iată vecina a sunat alaltăieri la ambulanţă şi a venit tocmai peste o oră şi ceva am aşteptat-o. Da, da, poţi să mori până vine”, mai spune Maria Brăiescu 

„Nu este comod să trăim aşa fără magazin. Au noroc cei care au maşini că pot pleca, dar altfel e tare greu”, a explicat un localnic.

Localnicii spun că tinerii au plecat la oraş în căutarea unei vieţi mai bune, iar în sat au rămas doar cei în vârstă:

„Noi, bătrânii încă putem supravieţui aici, dar tineretul vrea să lucreze, familiile trebuiesc să le hrănească. Dar aici, unde pot lucra?”

„Avem o vacă şi ne ducem în Grigorovca să vindem, că avem clienţii noştri. Şi cumva facem bani şi acolo, însă nu putem spune că avem mare profit”.

„- Trăim aşa cum putem, câte puţin, câte puţin.
– Ce avem? Uite, vaca asta şi vindem produse lactate”.

În satul Petropavlovca din raionul Sângerei, locuiesc aproximativ 200 de oameni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Sursa: Publika.md

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x