Omor în raionul Edineț. Un bărbat și-a omorât amicul de pahar cu toporul

Un bărbat în vârstă de 55 ani, a murit, după ce a fost lovit cu un topor în cap de către un amic de pahar. Omorul s-a produs într-o locuință din satul Constantinovca, raionul Edineț.

Potrivit oamenilor legii, la data de 17 iunie, doi bărbați în vârstă de 55 ani, au venit separat în ospeție la o altă persoană, în vârstă de 53 ani, și au consumat împreună băuturi alcoolice. În jurul orei 15.00, între oaspeți s-a iscat un conflict, din motivul că victima s-a adresat în privința bănuitului cu înjurături. La un moment dat, bănuitul având asupra sa un topor, i-a aplicat victimei, două lovituri în regiunea capului cu partea tăioasă, cauzându-i o plagă în partea dreaptă a capului, după care a părăsit locuința și a plecat în direcția satului Trinca din raionul Edineț.  

La fața locului a intervenit Asistența Medicală de Urgență, care a acordat primul ajutor medical victimei, însă la scurt timp bărbatul a decedat.

În urma măsurilor întreprinse de către polițiști, făptașul a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi domiciliat în satul Greblești din raionul Strășeni, însă locuia de aproximativ doi ani în satul Constantinovca și activează în calitate de baci la stânele din împrejurimi, fără a avea un loc permanent de trai. Bărbatul nu este la prima abatere de la legislatie.

Pe acest caz a fost pornită o cauza penala pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 ore.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x