/VIDEO/ Legea nu tolerează discriminarea (P)

Tratamentul echitabil și nediscriminarea reprezintă un drept fundamental în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, discriminarea există în continuare sub multe forme și nu este întotdeauna ușor de identificat.

Cu cât ești mai informat, cu atât vei fi mai bine pregătit să lupți împotriva discriminării.

Egalitatea este o valoare fundamentală a UE. Se interzice discriminarea pe motive de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenență la o minoritate națională, proprietate, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. 

Faptele de discriminare sânt pasibile de răspundere disciplinară, civilă, contravenţională şi penală, conform legislaţiei în vigoare.

Dacă consideri că ai fost disciminat/ă te adresezi la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, apelând la linia verde 0-8003-3388 sau scrii o plângere și o depui prin poştă sau personal la adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 180, of. 405, MD-2004.

Dacă ai nevoie și de consiliere juridică gratuită, te poți adresa la Asociația Obștească „Clinica Juridică Universitară”, la numărul de telefon: 0-790-144-77 sau la adresa de e-mail: [email protected]. Ne găsiți în mun. Bălți, str. Mircea cel Bătrîn nr. 81, oficiul 53.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
Следите за нами на Facebook Подпишитесь на нас на Youtube
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x