/FOTO/ Conducătorii auto a transportului de călători din Bălți au fost verificați de către angajații Inspectoratului de Poliție

În municipiul Bălți au fost efectuate verificări a transportului de călători privind activitatea ilicită de antreprenoriat și încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane.

Oamenii legii au verificat 30 de conducători auto, în urma cărora, la unii din ei, au găsit neregularități cum ar fi: defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, unități de transport reutilate fără autorizaţia de rigoare, lipsa truselor medicale şi a stingătoarelor, precum şi certificate de competenţă profesională cu termen expirat.

În urma verificărilor au fost întocmite 10 procese verbale cu privire la contravenţii, cu aplicarea amenzilor în mărime de la 150 până la 1500 de lei.

Acțiunile polițiștilor au avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regulilor de circulație rutieră, de exploatare a unităților de transport și legalitatea actelor pe care le dețin conducătorii auto asupra unității de transport pe care o conduc.

Foto: IP Bălți

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x