/VIDEO/ Mai multe instituții de învățământ din raionul Edineț eficientizate energetic cu suportul Uniunii Europene

Eficientizarea energetică a instituțiilor de învățământ este o prioritate pentru partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova. Grație proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” finanțat de către UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, în mai multe localități din raionul Edineț, au fost renovate acoperișurile și fațadele mai multor instituții de învățământ, iar pentru a reduce costurile pentru energia electrică consumată, pe acoperișurile a două grădinițe din raion au fost montate panouri fotovoltaice.

Elevii și profesorii din cadrul Liceului Teoretic „Pan Halippa” din municipiul Edineț, spun că grație proiectului implementat în școală este mai cald, iar clădirea a căpătat un aspect modern:  

„Îmi place foarte mult cum s-a schimbat aspectul liceului, a devenit mai frumos, mai atrăgător.”

„Proiectul nostru a început cu o școală interactivă timp de cinci zile, unde am fost instruiți și am învățat foarte multe lucruri despre eficiența energetică și despre tipurile de energie. În urma acestui proiect liceul nostru a îmbrăcat o haină frumoasă, modernă și colorată.”

Fiecare elev a participat la activități ce țin de eficiența energetică, au făcut cunoștință ce înseamnă eficiența energetică pentru școala noastră, pentru localitate, pentru întreaga comunitate educațională. Școala a căpătat un alt aspect, atât în plan calitativ, cât și cantitativ. Avem o fațadă, școala a fost încălzită termic”, spune profesoara Larisa Evstrati

Grație acestui proiect și părinții elevilor care își fac studiile în instituție au aflat mai multe despre eficiența energetică și au putut monitoriza lucrările efectuate.

„Acest proiect, care s-a implementat la noi în școală a dus sigur la eficientizarea energetică a clădirii. În procesul derulării lucrărilor la fiecare etapă am fost câțiva reprezentanți din fiecare grupă, care au luat cunoștință cu toate lucrările care se efectuează.

„Proiectul Participarea prin Eficientizare a apărut din necesitatea de a reconstrui acoperișul blocului central al L.T. Pan Halippa din municipiul Edineț prin aplicarea unor metode de eficiență energetică. În rezultatul acestui proiect cetățenii au acumulat foarte multe informații despre eficiența energetică, participare, voluntariat, valori care sunt promovate de elevi, părinți profesori” spune coordonatoarea de proiect Liliana Samcov. Proiectul „Participarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Nord în procesul de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Pan Halippa”, orientată spre îmbunătățirea calității serviciilor educaționale” a fost implementat de Asociația Obștească „DEMOS”. Costurile lucrărilor au constituit 1.398.991 de lei, dintre care 830.000 de lei au fost acordați de Uniunea Europeană și 568.991 de lei din contribuția locală.

Iar în localitățile Corpaci și Viișoara din raionul Edineț, pe acoperișul celor două instituții preșcolare au fost instalate panouri fotovoltaice. În urma acțiunilor întreprinse, instituțiile vor suplini o parte din cheltuielile pentru consumul de energie electrică.

Lucia Uja, directoarea grădiniței din satul Corpaci, raionul Edineț: „Noi lucrăm asupra unui proiect, instalarea panourilor solare, care ne va permite ca să nu mai umblăm cu butelia de gaz, ne va permite să contribuim la ocrotirea vieții și sănătății copiilor, până la moment s-au instalat panourile pe acoperiș. Cred că pe final vom obține rezultate bune.”

Atât părinții, cât și locuitorii satului susțin că datorită implementării proiectului, activitatea instituției va fi asigurată pe tot parcursul anului.

„Grădinița de copii Andrieș din localitate va fi încălzită, ceea ce este un avantaj și un beneficiu atât instituției, cât și beneficiarii, angajații, părinții, copii.”

„Am avut nepoțel, nu au fost așa condiții de bune cum în prezent, a venit un proiect, ne-au așezat panouri ca să avem lumină electrică, plită electrică ne-au dat mare, bună.”

„E foarte bine ceea ce se face pentru copii. Copii sunt viitorul nostru și desigur trebuie de investit în ei. Suntem foarte, foarte mulțumiți și desigur am dori să fie așa și la școală.”

Autoritățile locale susțin că instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile grădinițelor va micșora considerabil cheltuielile pentru consumul energiei electrice în instituții.

Veaceslav Uja, primarul satului Corpaci, raionul Edineț: „Ne propunem în cadrul proiectului dat ca să amenajăm în satele Corpaci și Viișoara panouri fotovoltaice de o capacitate a câte 15 kilowați per instituție. După care cu utilizarea energiei regenerabile să fim în capacitatea de a acoperi o bună parte din cheltuielile de energie electrică, care sunt foarte costisitoare.”

Proiectele sunt implementate în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene, acordat pentru Republica Moldova, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x