Glodeni: O persoană suspectă de Covid-19 dusă de polițiști la spital

Doi cetățeni moldoveni au dat dovadă de iresponsabilitate civică în luptă cu răspândirea COVID-19. Asta susține președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari,.într-o postare pe rețelele de socializare.

Potrivit oficialului, „unul din pasagerii cursei Milano-Chișinău, fiind anterior informat despre necesitatea de a se izola la domiciliu pe un termen de 14 zile, miercuri a fost depistat deplasându-se liber prin orașul Glodeni. E clar că venind la Glodeni din localitatea de baștină a contactat cu mai multe persoane, astfel punând în pericol sănătatea unui număr necunoscut de persoane. „

În acest caz, autoritățile locale au explicat despre urmările nerespectării zonei de izolare și a fost obligată sa meargă la domiciliu și să respecte regimul de carantină. Aceasta a fost anunțată că în caz contrar va fi sancționată conform legii.

Momentul în care persoana suspectă de COVID-19 din raionul Glodeni este urcată în ambulanță cu ajutorul poliției.

Опубликовано TV N Четверг, 12 марта 2020 г.

Totodată, „un alt cetățean al raionului Glodeni, recent revenit din Italia, care s-a adresat la medicul de familie din localitate, prezenta simptome asemănătoare virusului COVID-19. Medicul imediat a acționat conform instrucțiunilor, totodată explicând pacientului despre necesitatea spitalizării într-o instituție Medico-Sanitară specializată la Chișinău. Pacientul absolut iresponsabil, a neglijat cerințelor medicilor și a refuzat categoric transportarea și internarea in instituția Medico-Sanitară specializată și a plecat acasă. Mai mult ca atât, ulterior a continuat deplasarea prin localitate în locuri publice, contactând cu un număr mare de persoane, punîndu-le sănătatea în pericol. Într-un final cu intervenția poliției (echipată corespunzător) persoana respectivă a fost urcată în ambulanță și transportată la Instituția Medico-Sanitară specializată din Chișinău pentru investigații.”

Contactat de reporterul TV Nord, Ion Cojocari a spus că joi dimineață a fost dată indicația ca șefii centrelor de sănătate care dețin lista persoanelor revenite din teritoriile afectate să fie examinate repetat și să fie îndemnați la responsabilitate.

Au fost emise acte administrative de interzicere a manifestațiilor în masă și mediatizate măsurile de Prevenție și de profilaxie.

Potrivit oficialului, în raionul Glodeni aflate sub supraveghere sunt 34 de persoane, iar altele 24 sunt plasate în carantină.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x