La Soroca urmează să fie construită o stație de epurare până în 2025

Un Studiu de Fezabilitate și Evaluare a Impactului Social și de Mediu pentru construcția stației de epurare a apelor uzate din municipiul Soroca și localitățile din apropiere a fost finalizat. Documentul a fost supus consultărilor publice și dezbaterilor într-o ședință de lucru, în cadrul căreia a participat și Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu.

Potrivit proiectului, Stația de epurare ar urma să fie construită până în anul 2025. În urma evaluării mai multor locații, pe baza criteriilor tehnice, de mediu și sociale, a fost propusă locația cea mai potrivită, pe o suprafață de circa 2,14 hectare, amplasată între localitățile Soroca și Trifăuți.

Conform studiului, actuala rețea centralizată de canalizare a municipiului Soroca este de circa 53 kilometri și se află în stare deplorabilă, stațiile de pompare sunt defectate și nu funcționează nicio formă de stație de epurare – apele uzate se deversează direct în fluviul Nistru, importantă sursă de apă potabilă a Republicii Moldova.

De asemenea, rata de conectare la rețeaua de canalizare este redusă (doar 56% din populație). Restul populației folosește soluții improvizate de evacuare a apelor uzate, în mare parte latrine cu groapă, cu infiltrare directă în sol.

Orașul Soroca are în prezent aproximativ 35.000 de locuitori. Întreprinderea municipală SA „Regia Apă Canal Soroca”, înființată în 2000, este responsabilă de alimentarea cu apă și de gestionarea apelor uzate în orașul Soroca și în unele sate învecinate.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Foto: Observatorul de Nord

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x