/VIDEO/ Locuitorii satului Dubna din raionul Soroca au învățat să facă compost

Locuitorii satului Dubna din raionul Soroca colectează deșeurile solide separat, iar din resturile alimentare și gunoiul menajer fac compost. Grație proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană, ei au învățat să colecteze selectiv gunoiul și și-au amenajat platforme de compostare.

Oamenii spun că de la implementarea proiectului, satul a devenit mai curat, iar acum își gestionează mai bine deșeurile din gospodărie:

„Acest lucru este un beneficiu pentru toți locuitorii satului Dubna. Dar cel mai mare plus este că deșeurile trebuie sortate. Plastic la plastic, sticla la sticlă. Este un beneficiu foarte mare. Pe mine foarte tare mă ajută în gospodărie să îmi sortez deșeurile.”

Colectând separat deșeurile, oamenii contribuie la protejarea mediului înconjurător:

„Până acum adunam tot în cutie, pe urmă în pungi și duceam tot la gunoiștea autorizată pe care o avem în sat, gunoiul nu-l sortam, acolo punem tot. Ne dăm seama că acest gunoi merge la prelucrare și din el se mai produce ceva, și nu se poluează atât de mult atmosfera.”

Grație proiectului, localnicii au primit și câte o ladă pentru compost. Acum toate resturile alimentare și deșeurile menajere sunt refolosite, pentru îngrășăminte naturală:

„Acum, în perioada asta, iarba crește foarte repede. Noi o cosim și punem, coji de banane, de portocale, de oricare avem. După care un strat de frunze. Totul câte un strat aranjăm. Resturile de la păsări de la găini, când măturăm din coteț și o să avem la toamnă îngrășământ.”

Primarul satului spune că astfel de tomberoane au primit toți gospodarii care au fost instruiți despre gestionarea corectă a deșeurilor.

Elena Sochircă, primarul satului Dubna, raionul Soroca: La început ne-a fost foarte greu. Lumea nu este deprinsă ca să sorteze deșeurile. Nici cele menajere, nici celelalte tipuri. Deși aveau tomberoane, pe tomberoane era scris. S-au făcut foarte multe lecții cu beneficiarii, dar oricum practica a bătut gramatica.”

Programul de granturi face parte din proiectul „Angajarea cetățenilor și societății civile în procesul de luare a deciziilor și dezvoltare locală sustenabilă”, implementat de AO Pro Cooperare Regională, în parteneriat cu AO „CASMED”. Proiectul este implementat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Suma totală a granturilor constituie 750.000 euro.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x