40 de morți într-un incendiu izbucnit într-o închisoare din Indonezia

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață într-un sector supraaglomerat dintr-o închisoare din provincia indoneziană Banten, omorând cel puțin 40 de oameni și rănind alte câteva zeci, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului de la Jakarta, scrie DIGI24.ro.

Incendiul, care a izbucnit între 1 și 2 dimineața în Sectorul C al închisorii din Tangerang, a fost stins, iar autorităîțile evacuau deținuții, a declarat, Rika Aprianti, purtătoare de cuvânt a Ministerului Justiției și Drepturilor Omului.

„Cauza incendiului este investigată”, a spus ea.

În sectorul care a luat foc sunt închiși condamnații pentru trafic de droguri și are o capacitate de 122 de locuri. Purtătoarea de cuvânt nu a spus câți deținuți se aflau în sector în momentul izbucnirii incendiului, însă a confirmat că era supraaglomerat.

Închisoarea din Tangerang, un oraș industrial în apropiere de Jakarta, „găzduiește” peste 2.000 de deținuți, cu mult peste capacitatea ei de 600 de locuri, potrivit datelor guvernului indonezian.

Postul Kompas TV, care a prezentat imagini cu pompieri luptându-se cu flăcările uriașe care au cuprins închisoarea, a relatat că incendiul s-a soldat cu 41 de morți și opt răniți grav.

„Prima suspiciune este legată de un scurtcircuit la o instalație electrică”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Yusri Yunus, pentru Metro TV. Postul tv citează un raport al poliției care a înregistrat 73 de deținuți cu răni ușoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x