Grosu, despre numirea lui Podarilov în funcție: „La prima scăpare pleacă”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că știe despre trecutul lui Iurie Podarilov, numit în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliție. Speakerul a menționat că acesta este și va fi monitorizat alături de alți funcționari. Declarațiiele au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal Tv.

Noi am urmărit cazurile care au fost și în presă. Am fost informați că fost achitat, acest lucru nu înseamnă că nu vom urmări prestația  tuturor celor numiți în funcții, sunt foarte bine monitorizați de noi, iar la prima scăpare pleacă. Am mai spus că nimeni nu are inamovibilitate”, a declarat Grosu.

Precizăm că, Iurie Podarilov a fost numit, miercuri, opt septembrie, şef al Inspectoratului General al Poliţiei. Acesta a fost condamnat anterior la patru ani de închisoare într-un dosar intentat pentru estorcare de mită, dar a fost achitat irevocabil cu mai puţin de trei luni în urmă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x