/VIDEO/ Ambrozia, tot mai des întâlnită în țara noastră. Reacțiile adverse pot duce la deces

Tensiune arterială scăzută, sufocare, vomă sau chiar deces. Acestea pot fi reacțiile provocate de ambrozie, o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condițiile climatice nefavorabile, rezistentă la secetă şi arșiță. În Republica Moldova ambrozia este răspândită în majoritatea raioanelor, crește spontan în grădini, în lanurile agricole și mai ales pe terenurile lăsate în paragină.

Golubciuc Victor, medic: „Se vorbește mult despre ambrozie, se vorbește mult, dar nu se face nimic.  Haideți fiecare dintre noi să smulgem câte 10 sau 20 de plante și ne vom curăța orașul. Sunt foarte mulți pacienți cu rinite neclare, cu stări febrile neclare, afecțiuni provocate de ambrozie, care pot duce chiar și până la astm bronhic.”

Municipiul Bălți nu este o excepție, plantele au împânzit chiar și centrul orașului.Oamenii spun că le e frică pentru sănătatea lor, întrucât ambrozia se răspândește indiferent de sol și de condițiile climatice:

„Această plantă este foarte dăunătoare și de când o țin minte, noi ne sufocam, ne dureau ochii, aveam alergie, dar nimeni nu reacționa.”

„Începe să se împânzească peste tot, se formează paragină. Oamenii de știință ar trebui să inventeze ceva, pentru că se răspândește foarte tare.”

„Într-adevăr este o plantă periculoasă, dar puțin se duce lupta împotriva ei.”

Locuitorii  municipiului Bălți spun că plantele trebuie nimicite, doar că responsabilii nu se grăbesc să facă acest lucru:

„Trebuie să ne debarasăm de dânsa, dar lumea nu conștientizează. Și în sat e la fel de împânzit fix ca și în oraș. Lumea nu este responsabilă.”

„Nu avem stăpân, lider în orașul nostru. Este o plantă alergică, dar ce consecințe are, până și sufocarea.”

„Trebuie cosită, trebuie strânsă la timp, toți știu perfect acest lucru, dar nimeni nu vrea să facă nimic. Se spune că este foarte dăunătoare și otrăvitoare, poate provoca și consecințe letale.”

Neîndeplinirea obligației de combatere și prevenirea răspândirii ambroziei pe terenuri publice sau private se sancționează cu amendă de la 12 la 30 de unități convenționale, aplicată persoanei fizice și amendă de la 60 la 120 de unități convenționale, aplicată persoanei juridice.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x