/VIDEO/ O expoziție dedicată mobilierului pictat și încălțămintei artizanale din Ungaria, a fost organizată la USARB

Universitatea de stat „Alecu Russo” din Bălți găzduiește o expoziție unică dedicată mobilierului pictat și încălțămintei artizanale din Ungaria. În sala Polivalentă a universității au fost expuse zeci de lucrări, toate executate manual, din materiale naturale și urmând metode tradiționale utilizate de artiștii populari din Ungaria.

Studenții care au participat la expoziție au rămas surprinși de elementele tradiționale ale culturii ungare:

„Este foarte frumos. Cel mai mult mi-a plăcut obiectele din lemn, sunt foarte frumoase și interesante.”

„A fost foarte frumos, o experiență plăcută, am rămas încântată. Ce nou ai observat între elementele tradiționale ungare și ale noastre? Se deosebesc foarte mult. Desenele, textura, totul.”

„Interesant. Lucruri foarte interesante, pe care nu le-am mai văzut până acum.”

Gazdele spun că este un eveniment fără precedent, pentru Universitatea din Bălți. Asemenea festivități lărgesc orizontul intercultural al studenților și nu doar.

Valentina Prițcan, prorector pentru activitate științifică și Relații Internaționale USARB: „Un eveniment inedit, semnificativ și relevant pentru universitatea noastră. Universitate care a pus în aplicație o strategie eficientă de internaționalizare. Ungaria este o țară parteneră, iar cultura acestei țări, evident că facilitează, inclusiv a dimensiunilor lingvistice, dar și a tot ceea ce înseamnă Ungaria, ca țară parteneră din spațiul european.”

Laura Sajter, profesor: „Scopul este de a face cunoscută cultura maghiară aici în Bălți. O popularizare a culturii. Am cunoscut foarte bine cultura Moldovei și chiar m-am implicat foarte mult în evenimentele tradiționale. Și din cauza aceasta am vrut la rândul meu să prezint valorile culturii ungare.”

Meșterii ungari le-au vorbit studenților despre autenticitatea lucrului manual și despre importanța păstrării tradițiilor.

Leitis Jordan, meșter: „Momentan, mobilierul din lemn masiv, nu prea este la modă și nu prea se fabrică. Nici la noi nu prea sunt meseriași. Toți fac din panel sau din material presat. La mobilierul acesta tradițional, dacă pictăm tradițional, trebuie să păstrăm totul, îmbinări, încleieri și materiale.”

Kovacs J Attila: meșter: „Am prezentat și materialele și tehnicile cu care noi lucrăm. Am adus aici să demonstrăm și cizmele și sculele cu care lucrăm noi. Tradițional, exact așa cum au lucrat și bunicii noștri, cu 100 de ani înaintea noastră.”

Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în parteneriat cu lectorul de limbă maghiară, Laura Sajter și Ambasada Ungariei în Republica Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x