Cod roșu de coronavirus în Republica Moldova

Autoritățile au instituit Cod roșu de alertă privind infecția cu coronavirus. Anunțul a fost făcut astăzi după ședința Comisiei Naționale extraordinare pentru sănătate publică, printr-un comunicat de presă.

Comisia Naţională extraordinară de sănătate publică a luat acestă decizie după ce a examinat situația epidemiologică prin COVID-19 la nivel mondial și regional.

La data de 13 martie 2020, în Republica Moldova are confirmate 6 cazuri de COVID-19 la persoane reîntoarse recent din Italia.

La data de 11.03.2020 Organizația Mondială a Sănătății a anunțat faza de transmitere pandemică a virusului SARS-CoV-2, de asemenea infecția COVID-19 se înregistrează în toate țările UE, cu ritmul de creștere al cazurilor de boală similar cu transmiterea în China, aceste țări fiind vizitate intens sau cu reședință temporară a cetățeniilor RM.

În urma analizei situației epidemiologice actuale la nivel global, regional și național privind COVID-19 și a recomandărilor organizațiilor internaționale, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică,

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de informația prezentată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale privind situația epidemiologică la infecția cu COVID-19, măsurile de prevenire şi răspuns.

2. Se constată gradul de alertă Cod roșu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşare a urgenţei de sănătate publică în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1431 din 29.12.2016.

3. Se aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19).

4. Se va asigura implementarea continuă a deciziilor anterioare a Hotărârilor CNESP

5. Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor vor asigura sistarea activității unor Puncte de trecere a frontierei de stat pe segmentul de frontieră moldo-român și moldo-ucrainean, conform anexei.

6. Ministerul Economiei va asigura sistarea circulației internaționale a transportului rutier de persoane prin rute regulate și ocazionale, precum și a transportului feroviar către/din Republica Moldova, conform anexei.

7. Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura:

1) Sistarea curselor aeriene regulate cu Italia, Spania, Franța începând cu 15 martie 2020, orele 00:00.

2) Sistarea curselor aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Romania începând cu 16 martie 2020, orele 00:00.

3) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud.

4) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova.

5) Excepție de la prevederile p.7.4 fac persoanele apatride și cetățenii străini cu domiciliu, reședință sau permis de ședere în Republica Moldova.

6) Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire.

7) Obligativitatea prezentării de către operatorii aerieni a datelor despre pasageri cu indicarea suplimentară a locurilor de bord la finalizarea formalităților de îmbarcare a pasagerilor cu destinație finală către Republica Moldova.

8) Autoritățile publice locale, administratorii localurilor de agreement, recreere, sălile de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatre, cinematografele, sălile de concerte, muzeele, și alte unități pentru antrenament și recreere vor asigura sistarea activităților organizate, inclusiv în locurile de recreere și de agrement pe teritoriul Republicii Moldova până la data de 01.04.2020.

9) Managerii, directorii, proprietarii companiilor transportatoare de pasageri (autobuze, troleibuze, rutiere, taxi și alte mijloace de transport de pasageri urban și interurban), indiferent de forma de proprietate vor asigura igienizarea și dezinfecția unităților de transport după fiecare rută și în stațiile terminus.

10) Sistarea până la 31.03.2020 a întrunirilor/serviciilor religioase pentru toate cultele pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În cazuri excepționale (înmormântare), se va ține cont de prevederile p. 2 din Hotărârea Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică din 10.03.2020.

11) Monitorizarea executării deciziilor Comisiei se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale.

Sursa: stiri.md

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x