Nemerenco, indignată de colectarea banilor în spitale: „Să aibă curajul să-și dea demisia și superiorii la pachet cu asistenta”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a criticat dur gestul asistentei medicale din cadrul Spitalui Raional Căușeni, după ce pe internet au apărut mai multe imagini video în care angajata colectează bani de la pacienți pentru procurarea seringilor.

Nemerenco a rămas șocată de atitudinea administrației spitalului și, într-o postare pe pagina de Facebook, aceasta îi îndeamnă pe aceștia să dimisioneze.

Este inadmisibil ca așa ceva să se petreacă într-o instituție medicală și nu este de loc o soluție potrivită ca spitalul să se limiteze doar la o mustrare. Aș recomanda spitalului să demită cu îndrăzneală așa cadre medicale, iar dacă e cumva și administrația implicată în această „colectare” deschisă de „fonduri”, să aibă curajul să-și dea demisia și superiorii la pachet cu asistenta. Cu regret, Fondator al spitalului este Consiliul local și Ministerul Sănătății nu poate aplica nicio măsură de pedeapsă, decât să trimită materialul video la CNA ca să intervină. Aș ruga respectuos atât colegii, cât si pacienții să nu tolereze sub nicio formă plățile pentru servicii, consumabile, medicamente, de „mulțumire” și „condiționare””, a scris Nemerenco.
Menționăm că, la sfârșitul săptămânii precedente, pe mai multe platforme de socializare a fost postat un clip video cu o asistentă medicală, care colecta bani de la pacienți, pentru a cumpăra seringi. Potrivit imaginilor, oamenii trebuiau să achite câte 50 de lei, pentru a primi tratamentul necesar.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x