/VIDEO/ La Bilicenii Vechi din raionul Sîngerei vinul se face cu tradiție

Toamna se numără bobocii și butoaiele cu vin. Cum se coace poama în satele din Moldova, gospodarii nu mai au timp de hodină. În comuna Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, oamenii s-au grăbit să culeagă strugurii, ca nu cumva graurii să li-o ia pe dinainte.

Cântecul și voia bună doinesc dis-de-dimineață în gospodăria Olgăi Guzun. Vecinii s-au adunat la o clacă pentru a strânge toată roada deodată. Nu a lipsit nici ulcica cu vinul limpede de anul trecut.

„Noi suntem în mahala toți organizați, când cineva culege, toți sărim în ajutor, toți ca unul. Ce fac oamenii toamna? Toamna moldovenii ce fac? Dau vinul în beci, culeg poama și dau vinul și murături pun, dar vinul e principal.”

Petru Guzun se laudă cu o colecție de vinuri de casă pe care o păstrează în beci:

„În beci trebuie să ai grijă pentru că el produce CO2,  iar în caz de ceva, pui mâinile pe piept. Din acest motiv, ușile la beci trebuie să fie deschise, cât fierbe vinul, vreo două-trei săptămâni. Fără vin eu nu sunt moldovean, gata eu am murit, dacă nu am vine, eu am murit.”

Peste gard și moș Ion strânge roada de pe butucii de viță de vie pe care i-a sădit acum 40 de ani. Bărbatul spune că secretul unui vin bun e să culegi strugurii la timp.

„Aici îți spune timpul, încep a veni graurii să o guste, viespile. Când au venit viespile, înseamnă că trebuie să pui mâna, să răsufleci mânicile și să te apuci de cules. Atunci ea are zaharul care trebuie.”

Primele sticle cu vin din acest an vor ajunge, în scurt timp, la cei trei copii ai familie Crețu stabiliți de mai mulți ani peste hotare.

„Da, dapoi cum, sunt fericiți, sunt doriți de casă și de tot ce e bun de acasă. Și de murătură, și de un pahar de vin, și de unul de must, și de un măr și de ce le mai pun acolo, ce mai încape în acea cutie.”

Producția de struguri din Republica Moldova va fi cu aproximativ 15-25% mai mare decât anul trecut, sau cu peste 30% mai mică față̆ de media ultimilor cinci ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x