/VIDEO/ Afacere dulce la Fălești. Unicul apicultor din țară care deține un certificat KOSHER a obținut trei medalii de aur în Marea Britanie

O familie din orașul Fălești a reușit să pună pe roate o afacere dulce, care le duce faima în întreaga lume. Recent soții Melnic au participat la un concurs internațional în Marea Britanie, de unde au revenit cu trei medalii de aur. Eduard Melnic a prezentat la concurs miere din hrișcă și ricin, pe care o păstrează într-un mod inedit.

Eduard Melnic povestește că a decis să participe la concurs, nu pentru premii, ci pentru a afla care este calitatea mierii pe care o produce.

Desigur că am vrut să aflu calitatea mierii și am decis să o trimit la Londra. Se transportă trei exemplare fără etichete, pentru ca nimeni să nu cunoască a cui este mierea. Se pune doar numărul, unu, unu, unu, pentru alte exemplare doi, doi, doi. Fără eticheta firmei căreia îi aparține. Unul merge la analize în laborator, unul merge la juriu și unul le rămâne lor. Ei nu cunosc ai cui e mierea, de aceea să ei medalia de aur la Londra este foarte dificil”, povestește Eduard Melnic, apicultor.

Mierea din prisaca lui Eduard Melnic este sută la sută ecologică. Apicultorul are grijă unde își păstrează stupinele, pentru ca produsul să fie natural.

Apicultorii mei sunt la a patra generație, ei în principiu nu acceptă nici zahărul, nici antebioticile, niciun fel de sirop sau chimie. Ei au grijă de stupuri, folosind metodele mai vechi, cu cistotel, cu conuri de brad, sunt micile lor secrete”, povestește Eduard Melnic, apicultor.

După succesul obținut la expoziția din Londra, apicultorul a fost invitat și în Statele Unite ale Americii.

După ce am fost la Londra, am primit o invitație ca să participăm și în SUA. Chiar astăzi urmează să îndeplinesc ancheta, mierea am transmis-o deja, acum doar să îndeplinim ancheta și vom participa și în Statele Unite ale Americii”, a adăugat Eduard Melnic, apicultor.

Până la pandemie, mierea familiei Melnic nici nu se găsea pe rafturile magazinelor din în Republica Moldova, toate produsele apicole erau destinate exportului. Apicultorul este unicul din țara noastră care are și un certificat Kosher.

Noi dispunem de certificatul KOSHER, această miere este pentru, nu vreau să supăr pe nimeni, pentru evrei. În acest depozit a fost rabinul, el a urmărit tot procesul de împachetare a acestei mieri. Această miere este predestinată doar pentru ei”, zice Eduard Melnic, apicultor.

Mierea care i-a dus faima în Marea Britanie, nu are termen de valabilitate. Eduard Melnic spune că datorită ambalării inedite, această poate fi păstrată chiar sute de ani.

Înăuntru e ceară, după care se toarnă mierea, deasupra se pune încă un strat de ceară, se lipește ceara de ceară. Aerul nu intră, lumina nu intră, iar această miere se păstrează sute de ani. Mai mult, este împachetat și nu se scurge”, povestește Eduard Melnic, apicultor.

În prezent, prisaca apicultorului numără peste 240 de stupi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x