/VIDEO/ Milioane de lei, aruncate pe drumuri care se macină în raionul Rîșcani

Mai multe porțiuni de drum din raionul Rîșcani, reparate capital anul trecut, sunt din nou pline cu gropi, iar pentru a le reabilita, autoritațile locale au decis să aloce aproape 300 de mii de lei. Subiectul a stârnit dispute în timpul ședinței consiliului raional. Unii aleși locali spun că lucrările de reparație, care au costat milioane de lei, au fost făcute de mântuială.

„Cine a luat în primire acel drum? Dumneavoastră ați observat că acolo grosimea stratului e de trei cm? E pus și pe pământ, și pe lut. Așa ușor se pune la vot. S-a reparat drumul capital, iar azi îl plombăm, așa ușor acești bani se…”

Una din porțiunile de drum reparate este carosabilul dintre satele Nihoreni și Mihăileni, cu lungime de aproape patru kilometri. La mai puțin de un an după darea în exploatare a drumului, asfaltul se macină iar gropile apar una după alta. Responsabilii din cadrul Consiliului raional Rîșcani spun că doar 70 de m2 necesită a fi reparați, pentru care ar avea nevoie de aproape 54 de mii de lei.

IURIE URZICĂ: „- Din câte țin minte, acel drum a fost reparat capital, nu?

-Nu totalmente a fost reparat.

-Atunci care bucată o plombăm noi? Dacă acolo a fost turnat beton asfaltic, dincolo e varianta albă. Pe care o plombăm noi?

-70 m.p. se plombează.”

Oamenii care parcurg zilnic acest drum spun că autoritățile nu fac altceva decât să spele banii publici.

„Clar că nu se simte nimic absolut. Și unde credeți că se duc banii? Nu am idee, dar sigur că nu la drumuri.”

„De ce în fiecare an? Trebuie să fie făcut odată și bine.”

„Nu este nimeni care să răspundă de calitatea lucrărilor.  Acest drum se împrăștie deja. Trebuie ca cineva să răspundă de acest lucru, pentru că atunci când se lucra, nimeni. Din șefie, nimeni nu a fost, lucrătorii au făcut din capul lor.”

„Nu a fost calitativ făcut, sunt câteva bucăți unde a fugit pământul, dar nu are cum să îl facă, pentru ce arunce bani în vânt. Aici e de vină conducerea, trebuie să urmărească ca totul să fie calitativ”, au spus oamenii.

În 2020 pentru reparația drumurilor din raionul Râșcani au fost alocați peste 2,5 milioane de mii de lei din Fondul Rutier.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x