/VIDEO/ Vera, Nadejda și Liubovi, sub același acoperiș în satul Glinjeni, Fălești. Au așteptat un copil, dar s-au ales cu trei

Credința, dragostea și înțelepciunea trăiesc la propriu într-o familie din satul Glinjeni, raionul Fălești. Micuțele Vera, Nadejda și Liubovi, deja de cinci luni își bucură părinții, surioarele mai mari, rudele și buneii. Tripleții, concepuți pe cale naturală, au venit ca o binecuvântare în familia Cibotari, chiar în noaptea învierii din acest an.

În Republica Moldova aproape 25 de mii de femei poartă numele Vera, puțin peste 24 de mii Nadejda și aproape 17 mii sunt Liubovi. Mai rar, însă familii în care cele trei nume trăiesc sub același acoperiș.

Numai am ieșit din spital și din start ne-am gândit la nume. Vor fi Vera, Nadejda și Liubovi. Pur și simplu, parcă Dumnezeu mi-a spus să fie așa. Dacă ele au fost date de la Dumnezeu să fie trei surori, și dacă acesta le-a fost numele, așa le-am lăsat. Acestea au fost primele nume l-a care ne-am gândit”, povestește Mariana Cibotari, mama.

Binecuvântată cu tripleți, mama povestește că nici ea nu le diferenția la început. Acum, fetițele sunt recunoscute după brățările de pe mâinuțe.

„Le-am spus aduceți-mi fetele să le văd. Cred că era o singură asistentă doar și mi le aducea pe rând. Din cauză că erau îmbrăcate totuna, mie mi se părea că îmi aduce doar una. Eu îl sunam pe soț și plângeam că nu sunt toate fetele, că ceva îmi ascund. Când dimineață mi le-au adus pe toate trei, de bucurie, nu-mi venea a crede că sunt toate trei ale mele”, spune Mariana Cibotari, mama.

Tatăl fetelor povestește că din totdeauna și-a dorit să aibă gemeni.

„Eu întotdeauna, când vedeam căruțuri pentru gemeni, inima îmi tresărea, dar dacă nu prea aveam rude din doi, mă gândeam, ne-a da sau nu Domnul și nouă, dar iată ne-a dat”, zice Anatolii Cibotari, tata.

Mare i-a fost bucuria când a aflat că va avea tripleți. Mai ales că familia, mai are încă două fete.

Noi am fost foarte bucuroși, eu când am am auzit că sunt trei, strigam de bucurie. Se râdeau toți de alături. Eu așteptam un băiat, dar când am văzut că sunt două gemănuțe, nu-mi puteam stăpâni emoțiile, dar doamna de la aparat îmi spune, stați nu vă bucurați, că sunt trei. Mai am două fete, și acum trei de gemene, sunt foarte fericit”, a adăugat Anatolii Cibotari, tata.

Când a aflat noutatea cea mare, bunica a rămas fără cuvinte.

M-am răzemat de gard și nu puteam vorbi. Pe lume nu este bucurie mai mare decât copiii. Eu merg la mănăstire și mă rog permanent pentru ele. Sunt foarte bucuroasă, Vera, Nadejda și Liubovi să le aibă în pază mereu”, spune Larisa Cibotari, bunica.

Numele fetițelor le-a fost sugerat părinților și de maica stareță Anastasia de la mănăstirea „Sfânta Treime” din sat, care se implică foarte mult pentru a ajuta familia Cibotari, mai ales că din partea statului, aceștia nu primesc niciun ajutor. Recent, maica Anastasia le-a găsit și un cărucior pentru tripleți.

„Ne-a făcut cadou o familie din satul Mărăndeni, doamna Nadejda, le mulțumim mult lor și Maicii staroste, de la mănăstirea din sat. Avem o mănăstire foarte frumoasă și puernică în sat. Ea i-a îndrumat la noi, să ne facă acest cadou”, spun părinții.

Deși nașterea tripleților este un fenomen mai des întâlnit în zilele noastre, din cauza fertilizării in vitro, ca răspuns la creșterea ratei de infertilitate, care afectează peste 15% la sută din cetățenii Republicii Moldova, tripleții, concepuți pe cale naturală sunt destul de rari.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x