Dodon despre refuzul lui Voronin: „Cred că nu mai intră ei în parlament pe viitor”

Liderul socialiștilor, Igor Dodon este de părerea că Partidul Comuniștilor nu ar fi intrat în parlament în urma alegerilor din 11 iulie, dacă nu ar fi făcut bloc comun cu socialiștii. Mai mult, dacă nu exista blocul, socialiștii obțineau mai multe mandate. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, după ce Vladimir Voronin a refuzat propunerea lui Dodon pentru o posibilă fuziune între partidele pe care le conduc.

Haideți să spunem lucrurilor pe nume, să fim sinceri, probabilitatea că comuniștii intrau în Parlament, dacă nu făceau bloc cu noi, era foarte mică. Și socialiștii nu aveau 22 de mandate cum avem acum, dar mai multe. Din punct de vedere politc, acest pas a fost unul corect. Fiindcă vom mai avea alegeri, i-am propus domnului Voronin să mergem împreună mai departe, atunci a fost de acord, acum am înțeles că a refuzat. Atunci vom merge așa mai departe, cred că nu mai intră ei în parlament pe viitor, opinia mea”, a declarat Dodon.

Amintim că, pe 30 septembrie,  Vladimir Voronin a anunțat că este categoric împotriva fuzionării celor două partide, din cauza că între ele ar exista mai multe incompatibilități.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x