Mariana Durleșteanu este noul președinte al Partidului Legii și Dreptății  (PLD)

Mariana Durleșteanu este noul președinte al Partidului Legii și Dreptății  (PLD). Aceasta a fost cap de listă al partidului la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Mariana Durleșteanu, președinta Partidului Legii și Dreptății, a menționat că, Manifestul Politic al partidului are la bază principii și obiective clare pentru a construi o Moldova Europeană.

„Noi, echipa Partidului Legii și Dreptății, suntem ferm convinși că:

Toți sunt egali în fața legii;

Legea nu aparține cuiva;

Legea nu protejează persoane corupte;

Legea se aplică tuturor, în mod egal și corect”,  a spus Mariana Durleșteanu.

Nicolae Alexei, președintele de onoare al Partidului Legii și Dreptății, a menționat că, principiul egalității în fața legii este unul fundamental într-o societate, menită să asigure buna funcționare a statului de drept.

„Partidul Legii și Dreptății” a fost și rămâne cu valori de bază neschimbate – o familie puternică, educație de calitate, muncă asiduă, libertate de exprimare, lege și ordine față de sine și semeni, lege și ordine în țară. Obiectivul principal al Partidului Legii si Dreptații, este resetarea economiei, dar și a clasei politice cu lideri noi și viziuni moderne ”, a conchis președintele Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu.

Partidul Legii și Dreptății (PLD), anterior numit Partidul Dreptății Social-Economice din Moldova a fost fondat pe 25 iulie 1997.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x