Răpirea lui Adrian Glijin de către separatiști. Promo LEX lansează campania – „Arătați-l viu”

Asociația Promo-LEX a lansat campania „Arătați-l viu” pentru a determina autoritățile să se implice în eliberarea lui Adrian Glijin, întemnițat la Tiraspol, despre care nu se știe nimic de mai bine de un an de când a fost răpit, scrie zdg.md.

„Campania este o întrunire online în vederea determinării autorităților constituționale, celor din Federația Rusă, precum și a actorilor din formatul 5 + 2 să se implice imediat în apărarea și eliberarea unei persoane răpite acum un an, despre care nu se cunoaște nimic din acel moment. Obiectivul imediat al campaniei este de obține imagini și declarații ale lui Adrian Glijin, care ar proba că acesta este în viață și despre starea actuală”, se arată într-un comunicat al Promo-LEX.

Pe 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane necunoscute și mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca (stânga Nistrului, zona de securitate). Familia a fost informată că Adrian e acuzat de trădare de patrie” și este în custodia așa-numitului serviciu de securitate din Tiraspol. Ulterior, aceste structuri au percheziționat domiciliul mamei și al soției acestuia, au confiscat bunuri personale și au vandalizat mijlocul de transport ce aparține familiei Glijin, potrivit Promo-LEX.

Avocații din cadrul Asociației Promo-LEX au expediat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care au fost invocate toate abuzurile la care a fost și este supus Adrian, dar și familia acestuia. Promo-LEX consideră imperios necesară implicarea mai activă a autorităților din R. Moldova și Federația Rusă, drept state responsabile de respectarea drepturilor omului și obligate să asigure protecție persoanelor aflate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale R. Moldova.

Sperăm că o susținere masivă a apelului va determina decidenții, formatul 5 + 2, să insiste asupra unor întrevederi imediate cu Adrian, acordarea asistenței medicale și psihologice necesare”, a menționat avocatul Vadim Vieru în cadrul conferințe de presă.

Pe 7 octombrie curent, Ziarul de Gardă a scris că la un an de când a fost răpit în toiul zilei de către persoane necunoscute, cetățeanul R. Moldova, Adrian Glijin, se află în continuare întemnițat la Tiraspol. Până în prezent, pretinsele autorități transnistrene refuză să ofere informații despre dosarul deținutului, motivând că informația este cu „grif secret”. Tiraspolul respinge toate solicitările familiei de a comunica și de a avea întrevederi cu el, iar intervențiile autorităților de la Chișinău s-au limitat la „multiple demersuri și apeluri către Tiraspol pentru a-l elibera”, ignorate de către cei care l-au privat de libertate pe Adrian Glijin.

Pe 7 și 8 octombrie 2020, patru persoane au fost răpite de către structurile de forță din regiunea transnistreană: Andrei Amarfii, angajat al Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Puris, angajat al Agenției Servicii Publice, Adrian Glijin, șomer, și Stanislav Mînzărari. Ultimii doi nu au fost eliberați nici până astăzi. Dacă despre Glijin se știe că este deținut într-un penitenciar din Tiraspol, despre cetățeanul Stanislav Mînzărari, răpit în aceeași zi, nu se cunosc detalii.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x