Andrei Spînu: În 2-3 zile Moldovagaz va cere majorarea tarifelor la gaz pentru consumatori

Tarifele la gaz pentru consumatorii finali la moment rămân neschimbate, despre aceasta a anunțat Andrei Spînu. Moldova va plăti pentru gazul rusesc, în luna noiembrie, 450 USD pentru mia de metri cubi, iar pentru decembrie ne putem aștepta la un preț sub 400 USD per mia metri cubi, a declarat Andrei Spînu.

În luna noiembrie urmează să fie organizată o nouă ședință a Comisiei de colaborare guvernamentală Moldova-Rusia, a anunțat ministrul, Andrei Spînu.

Tarifele la gazul natural vor crește în noiembrie, Moldovagaz va cere majorarea tarifelor la gaz pentru consumatori „în 2-3 zile”, a anunțat Spînu. Acesta deocamdată, nu a precizat cu cât ar putea crește tariful.

Republica Moldova a cheltuit aproximativ 17 milioane USD pentru procurarea gazului natural din surse alternative. El a precizat că prețul mediu plătit pentru gazul natural din surse alternative a fost de aproximativ 994 USD per mia de M3.

Expertul economic, Veaceslav Ioniță estimează că facturile la gaze s-ar putea majora cu cel puțin 30 la sută în următoarea perioadă.

„Pentru acoperirea costurilor de import, ANRE va fi nevoit să majoreze tariful pentru populație cu min. 30%, cea ce înseamnă un preț de min. 6,5 lei/m3 de gaze naturale pentru consumul mai mare de 30m3. Acest preț este mai mare decât cel actual de 4,9 lei, însă mai mic decât tariful maxim, care a existat în 2015 de 7,18 lei pentru m3 de gaze”, precizează expertul economic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x