Prințul Charles a fost testat pozitiv la coronavirus

Prințul Charles, în vârstă de 71 de ani, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunțat un purtător de cuvânt al Casei de Clarence.

Potrivit sursei citate, moștenitorul coroanei britanice „a prezentat simptome ușoare, în rest se menține într-o stare bună”.

A fost testată și soția sa, ducesa de Cornwall, iar rezultatul a fost negativ.

Cei doi se aflau deja în izolare la domiciliu, în Scoția.

„Testele au fost făcute în Aberdeenshire, îndeplinind criteriile de testare. Deocamdată e greu de spus de unde s-ar fi putut infecta prințul, având în vedere numărul mare de activități oficiale pe care le-a îndeplinit în ultimele săptămâni”, se precizează în comunicat.

Între timp, guvernul britanic este decis ”să mobilizeze eforturi ca pe timp de război” în următoarele 5 până la 20 de zile, arată sursa citată.

În afară de carantina de 4 luni, Guvernul de la Londra ar avea în vedere măsuri precum rechiziţionarea hotelurilor, spitalelor private şi a altor clădiri, pentru a le utiliza ca spitale temporare.

În Marea Britanie sunt înregistrate peste 6550 de cazuri de COVID-19, iar alte 335 de persoane au murit.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x