/VIDEO/ Bălțiul are nevoie de aproape cinci ani pentru vaccinarea a 70% din locuitori. Câți minori au fost vaccinați până acum

Situație dramatică la Bălți. Municipiul înregistrează cea mai mare rată a mortalității provocate de Covid-19. Asta în timp ce doar 27%  la sută din locuitorii orașului sunt vaccinați cu schema completă. Potrivit autorităților, pentru a avea un număr de 70 la sută din cei vaccinați ar trebui să treacă 50 de săptămâni. Și asta doar în condițiile în care săptămânal se vaccinează 1000 de persoane.

Chiar și așa, majoritatea celor nevaccinați, dau vina pe problemele de sănătate.

„- Sunteți vaccinată? -Nu. -De ce? -Sănătatea nu îmi permite.”

„Nu. – De ce? – Iată am alergie. Tot corpul este plin cu alergie și caut un medic să mă ajute. Mi-e frică să mă vaccinez.”

„Nu. – De ce? – Cumva mi-este greu să răspund la această întrebare. Parcă și mă tem, din cauza a tot ce se aude, oricum oamenii se îmbolnăvesc, dar pe de altă parte încă nu m-am decis.”

Cei vaccinați, spun că și-au administrat serul pentru a putea călători și de frica de a nu fi dați afară de la muncă.

„- Sunteți vaccinată? – Da. – De ce ați decis să vă vaccinați? – Eu lucrez cu copiii și când mi-au propus să mă vaccinez m-am vaccinat. Am vaccinul din mai.”

„ – În primul rând pentru lucru, dacă nu eram vaccinat nu mă lăsau să lucrez, iar în al doilea rând pentru ca să vin acasă, în Moldova.”

De curând, în oraș a început administrarea dozei booster. Până acum, 140 de persoane și-au administrat cea de-a treia doză.

Virgiliu Manole, șef adjunct CSP Bălți: „Recent am început și vaccinarea suplimentară a dozei booster. Acestea sunt niște acțiuni ce vor asigura continuitatea vaccinurilor sau mai bine zis protejării populației și receptivității imunității persoanelor vaccinate, deoarece sunt recomandate perioadele pentru fiecare vaccin.”

Timp de două săptămâni, de când a început vaccinarea copiilor mai mari de 12 ani, doar 19 copii și-au administrat serul.

Virgiliu Manole, șef adjunct CSP Bălți: A derulat, conform ordinului Ministerului Sănătății, vaccinarea copiilor mai mari de 12 ani. Până la moment, în municipiu avem vaccinați 19 copii. Vaccinarea copiilor este realizată numai cu acordul părinților.

În municipiul Bălți circa 29% din cetățeni sunt vaccinați cu prima doză și 27% cu schema completă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Subscribe
Notify of
guest
0 комментариев
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x