Fabrica de jucării din Fălești un focar de COVD-19 pentru angajații săi

Mai mulți muncitori de la o fabrică de jucării din Fălești ar fi infectați cu noul tip de virus COVID-19. Cel puțin, așa susține deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Doina Gherman.

Într-o postare pe facebook, deputata a scris că la fabrica de jucării din Fălești, de mult exista un focar de infecție, însă angajații mergeau în continuare la muncă.

„Abia ieri (vineri), fabrica de jucării pentru ouă „Kinder” din Fălești și-a oprit activitatea. Asta după ce mai mulți muncitori de acolo au fost infectați cu COVID-19. Dar situația e mult mai gravă, pentru că la această fabrică lucrează localnici din aproape toate satele raionului! Și acolo mocnea un focar de infecție! Cum naiba să faci bani din jucării pe timp de pandemie? Cât de lacom trebuie să fii ca să faci asta cu prețul sănătății și a vieții oamenilor?”

Doina Gherman mai susține că oamenii care cheamă urgența le este administrat doar câteva pastile, fiind lăsați să se trateze la domiciliu din moiv că în spitalul din Bălți nu ar fi locuri pentru internare, iar la Fălești nu există vreun centru de tratare pentru pacienții bolnavi de COVID-19.  

„Ieri (vineri), mai mulți săteni din diferite localități – Chetriș, Musteața, Hîncești, Ișcalău au chemat serviciul de ambulanță. Aceștia au febră mare, au simptome evidente, iar medicii doar le administrează medicamente ca să le scadă febra și îi lasă acasă! Pentru că nu mai sunt paturi la spitalul din Bălți, iar la Fălești – nu este centru COVID. De Chișinău nici nu se visează. Deci, aceste persoane nu sunt nici măcar testate. Nu sunt teste nici pentru pacienți, și nici pentru medici! Pentru nimeni! Doi soți de 78 și 79 de ani implorau medicii de la salvare să nu îi lase acasă că mor până dimineața! Cu toate astea, cuplul a fost lăsat de izbeliște, adică mă rog, în grija medicului de familie din sat care și el are febră de 2 zile!” a scris Doina Gherman.

Deputata consideră că la Fălești la fel trebuie de deschis un centru de tratare pentru pacienții bolnavi de COVID-19.  

„Este strigător la cer faptul că medicii vor să ajute, dar nu o pot face. Nu au cum și nu au unde! Consiliul raionul este surd la cererile lor. Nici vorbă să le pună la dispoziție echipamente de protecție sau teste. În schimb le reușește cu brio să le pună viețile în pericol atât lor, cât și tuturor cetățenilor din acest raion. Urgent trebuie să fie deschis un centru pentru bolnavii de COVID la spitalul din Fălești, pentru că sunt spații care pot fi folosite în acest sens. De altfel, oamenii vor muri cu zile, în neștire și ignoranță, iar cimitirele nu vor fi suficient de încăpătoare. Iar asta este o crimă împotriva umanității la care sunt părtași deopotrivă angajatorul și guvernanții, care se joacă de-a v-ați ascunselea pe timp de zi și de-a „Împărat, împărat, dă-ne un soldat!” pe timp de noapte”, a mai menționat deputata.

Reporterii tvn.md au încercat să i-a legătura cu cei de la conducerea spitalului din Bălți pentru a întreba dacă într-adevăr nu există locuri în spital pentru pacienții bolnavi de COVID-19, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon.

Potrivit datelor oficiale, la moment în Republica Moldova au fost înregistrate 752 cazuri de coronavirus, 29 de cazuri au fost tratate, iar 14 persoane au decedat.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x