Actele pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate pot fi depuse la CNAS doar două zile

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunţă că actele pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate vor putea fi depuse doar pe 7 și 8 aprilie.

Pachetul de acte necesare pe care trebuie să-l prezinte femeile asigurate, soțiile aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi și femeile cu statut de șomer pentru a fi stabilită indemnizaţia de maternitate include: certificatul de concediu medical în original, buletinul de identitate (în original şi în copie), iar în cazul soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi – certificatul de căsătorie (în original şi în copie) și declaraţia soţiei scrisă pe proprie răspundere, că nu este angajată în câmpul muncii, nu realizează venit asigurat şi nu este persoană asigurată de riscul respectiv, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Deservirea beneficiarelor în casele teritoriale va fi organizată în așa mod ca în momentul prestării serviciilor persoanelor să fie asigurată distanța socială necesară de la 1,5 până la 2 metri, iar solicitanţii trebuie să poarte măşti şi mănuşi.

CNAS-ul va recepţiona acte pentru stabilirea indemnizaţiei de maternitate  între orele 7.30 și 15.00. Excepţie vor constitui Casele Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS) Soroca și ŞtefanVodă, dat fiind că în orașele respective este stabilit un regim special de carantină.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x