Până la cinci mii de euro amendă în Germania pentru cei care nu poartă măști în locuri publice

Încălcările regulilor privind purtarea măştii pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus ar putea fi pedepsite în landul german Bavaria cu amenzi de până la 5.000 de euro.

Cea mai mare amendă îi vizează pe proprietarii de magazine care nu asigură ca angajaţii lor să poarte mască care să le acopere nasul şi gura, în cadrul măsurilor prevăzute să intre în vigoare luni.

Persoanele care fac cumpărături în magazine sau călătoresc în mijloacele de transport în comun fără o astfel de mască riscă amenzi de 150 de euro, potrivit noilor prevederi.

Purtarea de măşti în public va deveni obligatorie pe întreg teritoriul Germaniei, în grade diferite, după ce toate cele 16 landuri au anunţat adoptarea de legislaţii în acest sens.

În Bavaria, cel mai afectat land din Germania de epidemia de COVID-19, cu aproape 40.000 de cazuri de infectare şi peste 1.500 de decese, aceste reguli se aplică tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 ani. O eşarfă este de asemenea permisă pentru acoperirea feţei.

În întreaga Germanie au fost înregistrate circa 150.000 de cazuri de COVID-19, dintre care cel puţin 5.265 de decese, potrivit unui bilanţ dpa.

După discuţii avute cu liderii regionali, cancelarul federal german Angela Merkel a emis săptămâna trecută instrucţiuni la nivel naţional ce permit redeschiderea unor magazine şi afaceri, dar care subliniază că purtarea de măşti în public este „insistent recomandată”

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x